BĂUTURĂ, băuturi, s. f. 1. Lichid care se bea pentru a astîmpăra setea, de plăcere, ca doctorie etc. Iarăși se urcase, parcă, aburul băuturii în capul lui. PAS, L. I 30. Un moș mai vechi dintre neamuri... a închinat străinilor de față un pahar de băutură. SADOVEANU, N. F. 40. Hîrca s-a încredințat că împăratul doarme, bizuindu-se... în puterea băuturii sale. CREANGĂ, P. 100. 2. (Abstract) Băut (2). De prea multă băutură muri. POP. ◊ Expr. A se da la băutură = a se da la beție; a se apuca de băut. ♦ Petrecere la care se bea, chef. O dusesem într-o băutură... M. I. CARAGIALE, C. 8. – Pronunțat: bă-u-. – Variantă: (regional) beutură (ARDELEANU, D. 122, BUDAI-DELEANU, Ț. 320, ALECSANDRI, P. P. 188) S. f.