bărbânță, bărbânțe, (berbință), s.f. – (reg.) Vas de lemn, confecționat din doage, legate cu două arcuri de fier, utilizat la păstrarea brânzei în timpul iernii; putină: „Cașul se sfărmițează și să sară. Se frământă bine, apoi se așază în bărbânță. Brânza care este menită să rămână pe iarnă trebuie ermetic înfundată în bărbânță; în scopul acesta se pune pe deasupra brânzei un strat de lut, iar pe deasupra, fundul de lemn. Astfel este pregătit peste timpul iernii; de regulă se întoarce bărbânța cu gura în jos, să curgă ceva izvarniță, ce ar fi în brânză” (Bârlea, 1924, II: 646); „Că ai tri berbinț cu brânză” (Papahagi, 1925: 228); „Până țăsă-un cot de pânză / Mânc-o bărbânță de brânză” (Ștețco, 1990: 221). ♦ (onom.) Bârbință, poreclă în Bârsana (Lenghel, 1979: 132). – Cf. magh. berbence, börbönce „butoiaș” (MDA, DEX), ucr. berbenicja (Cihac, Gáldi). Termenul ucr. provine din rom. (Miklosich, Drăganu).