BĂNUȚ, bănuți, s. m. 1. Diminutiv al lui ban¹; monedă de valoare sau de dimensiune mică. Iarăși începură să zuruie în pălărie bănuții de aramă și de nichel. PAS, L. I 141. Scoase punga. Se uită în ea. Ce să vază? În loc de dimon, bănuți de aur, ce luminau ca jeraticul. DELAVRANCEA, la HEM. Sclipesc în soare ca niște bănuți ie argint frunzele sălciilor aplecate pe apă. VLAHUȚĂ, O. A. II 139. ◊ Fig. Cad din frunziș, pe lespezi, bănuți lucioși de soare. LESNEA, C. D. 52. ♦ (Numai la pl.) Bani buni, bani scumpi. Ba de voie nu m-oi da, Nici povara nu mi-eți lua Că mî-am dat bănuți pe ea. TEODORESCU, P. P. 292. 2. Germenele oului fecundat. Cînd e să puie ouăle sub cloșcă, atunci mai întîi le cearcă în zarea luminii... Cele ce au «bănuț» în partea rotundă... acelea sînt bune, iară celelalte nu. MARIAN, O. II 256. 3. (Mai ales la pl.) Plantă mică, erbacee, din familia compozeelor, cu flori mici și rotunde, frumos colorate (Bellis perennis).