bănui vb. IV. 1 tr. A presupune (avînd în vedere unele aparențe); a presimți, a avea intuiția că... Am bănuit că nu va veni la premieră. ◇ (refl. impers.) Se bănuiește că poate fi copilul lui. 2 tr. A lua cunoștință de ceva mai mult ghicindu-i sau presimțindu-i prezența; a întrezări. După lumini, bănuia orașul în apropiere. 3 tr. A considera pe cineva ca autor al unei fapte (rele); a suspecta. L-a bănuit de crimă. ◆ (fam.) A fi gelos pe cineva. 4 intr. (reg.) A se supăra pe cineva; a-i face cuiva mustrări. Stăpîne, să nu bănuiești, da am să zic și eu o vorbă (CR.). 5 intr. (reg.) A regreta, a-i părea rău. Iubește, mîndră, iubește, Da ia seama ce iubești, Nu cumva să bănuiești (POP.). • prez. ind. -iesc. /<magh. bán „a regreta”, „a se căi”.