BĂLĂNGĂNIT, BĂLĂNGĂIT sbst. Faptul de a bălăngă(n)i; sunetul clopotului de la gîtul calului sau al vitelor: se strîngeau țăranii în jurul bisericii, așteptînd să înceteze bălăngănitul din clopotniță (LUNG.); bălăngăitul arămurilor, ca niște clopote dogite, împrăștie spaima în lungul ținuturilor (DLVR.) .