BĂLĂNGĂIT s. n. (Rar) Acțiunea de a bălăngăi și rezultatul ei. Îl privi pînă îl pierdu din ochi într-un nor de praf și într-un bălăngăit depărtat de clopote. DELAVRANCEA, T. 155. Cine n-ar fi ascultat cu plăcere întoarcerea vitelor de la pășune, cu bălăngăitul lor depărtat. DELAVRANCEA, T. 259.