BĂLTĂCĂI, BÎLTÎCĂI (-ăesc) vb. intr. A sări, a sălta, a alerga prin baltă, sau prin noroiu; a merge greu printr’un loc băltos sau tinos; a sbura pe deasupra apei atingînd-o ușor cu picioarele (vorb. de păsări): țăranii cu poturii sumeși băltăcăesc prin noroiul nisipos (IRG.) [băltac; comp. BÎLTÎC.].