Definiția cu ID-ul 897688:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂDI s. m. (Mold., Transilv.) I. Diminutiv al lui bade. V. bade (1). Cu bine, bădica Vasile... a șoptit și Culai. SADOVEANU, N. F. 127. Da de unde ești tu, măi țîcă? și ce cauți pe-aici, spaima cînilor?De unde să fiu, bădica? Ia, sînt și eu un băiet sărman. CREANGĂ, P. 147. ◊ (Fără considerație de vîrstă) Roaba badei s-apropie de el și-i zise încet, strîngîndu-l de mînă: Eu știu că tu ești Făt-Frumos... Da, bădică, mîne ți se-mplinește anul, ia-mă și pe mine cu d-ta, că ți-oi fi de mare folos. EMINESCU, N. 21. V. bade (2). Vochițo, Vochițo!...Cum îi, bădică! Iată-mă-s. NEGRUZZI, S. III 17. ♦ Iubit, ibovnic, drăguț. Inima-mi de dor e arsă Că bădica-i dus de-acasă. ALECSANDRI, P. P. 267. Fă-mă pasăre măiastră La bădica pe fereastră: Să auz al lui suspin, Lacrimile să-i alin! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 134. II. Bădiță (II). Mă duc să-i deschid!Bădică! bădică! zise iarăși cel mic. Ascultați-mă și pe mine. CREANGĂ, P. 22.