bîzoi s.m., s.n. 1 s.m. (entom.; pop.) Viespe. 2 s.n. (reg.) Parte a cimpoiului care produce bîzîiala specifică. ◊ Expr. A ține cuiva bîzoiul = a cînta basul. 3 s.n. (pop.) Coarda cu timbrul cel mai jos la unele instrumente muzicale. Începură a cînta, Una coarda subțire, Altul bîzoiul ținea (PANN). • pl. m. -oi, n. -oaie. /bîz + -oi.