BUȘLUIALĂ s.f. (Ban., Criș., Trans. SV) Neliniște, tulburare; tristețe, mîhnire. Adsutor en buslujala me. VISKI, apud TEW. Bushluialĕ. Afflictio. Moeror. Turbatio. AC, 331. Bușuluială mare a lui sfîntu Davidu craiu cîndu direptu păcate … pre elu-l certasă. MISC. SEC. XVII, 81^r; cf. AGYAGFALVI, apud TEW; VCC, 14: MISC. SEC. XVII, 48^v, 102^r; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Variante: bușuluială (MISC. SEC. XVII, 48^v, 81^r, 102^r). Etimologie: bușlui + suf. -eală. Vezi și bușlui, bușluitor. Cf. gitrulam, giutruială, vălășag, zăhăială; bănat (1), bănuială (1), tîngă, tristeală. substantiv feminin