buzdugan sn [At: BIBLIA (1688), 2/4 / Pl: ~e / E: tc bozdogan] 1 Măciucă (scurtă) de fier dintr-o bucată (sau cu coada de lemn), uneori, cu măciulie țintuită (1) Cf ghioagă, topuz. 2 Baston cu măciulie în vârf care aparține tamburilor-majori care conduc fanfarele militare. 3 (Fig) Putere domnească. 4 (Pex; înv) Trib în fruntea căruia stă o căpetenie având un buzdugan ca semn al domniei. 5-6 Lovitură de buzdugan (1-2) Cf băț, baston. 7 (Reg) Mai cu care se crapă lemnele Cf măiug. 8 (Reg) Unealtă de tors nedefinită mai îndeaproape. 9 (Reg) Cruce dublă (făcută) din spice de grâu Cf cunună. 10 (Reg) Parte care rămâne din cotorul porumbului, după ce s-au tăiat jipii Si: cocean, tuleu. 11 (Bot) Plantă erbacee din familia sparganiaceae cu tulpina erectă, ramificată în partea superioară, cu frunze lineare, rigide, erecte, cu flori verzi-alburii și fructe uscate de forma unei piramide răsturnate, care crește pe malurile apelor, prin bălți și pe lângă pâraie în lunile iulie-august Si: (reg) capu-ariciului, rubanier, șovar, (Sparganium ramosum).