BUTONIERĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pînză etc., ale cărei margini sînt bine întărite și în care se încheie un nasture. ◊ Tăietură mică de același fel în reverul unei haine bărbătești; p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. Domnul Ciolac... purta veșnic o floare roșie la butonieră. SADOVEANU, N. F. 136. Elegant, zîmbitor, c-o floare la butonieră, cu mersul legănat, salută respectuos. BART, E. 295. -Pronunțat: -ni-e-.