butin, butine, s.n. (reg.) 1. Lemn mare, grindă. 2. Exploatare forestieră; fiecare dintre suprafețele în care este împărțită pădurea în exploatare; parchet: „Dusu-i badea la butin / Ș-a zini fără țapin” (Ștețco, 1990: 272). 3. (în expr.) În butini = la munci forestiere. ■ Termen atestat exclusiv în Maram. (ALR, 1956: 611). – Cf. ucr. bútina (Gh. Pop, 1971: 87); atestat în germ. veche (sec. IX) în forma butin, în germ. med. (büten, büte), cu sensul de „vas mare de lemn, putină, butoi”, cu origine în latina medie (butina).