Definiția cu ID-ul 1273256:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

buso s.f. Instrument de măsură bazat pe cuplul de forțe exercitat asupra unui ac magnetic sau asupra unui electromagnet de către cîmpul magnetic terestru, alcătuit dintr-un cadran gradat și un ac magnetic mobil care, lăsat liber, indică direcția N-S, permițînd astfel orientarea pe teren. Umblu cu busola-n buzunar și, oriunde aș fi, eu caut nordul (SEBAST.). ◊ Expr. A-și pierde busola = a se zăpăci; a-și pierde dreapta judecată, simțul măsurii. ♦ Fig. Călăuză, conducător. • acc. și (înv.) busolă. pl. -e. și (înv.) pusolă s.f. /<it. bussola, fr. boussole, germ. Bussolen, ngr. μπούσουλας.