BURIC, burice, s. n. 1. Cavitate care se formează în mijlocul abdomenului după tăierea cordonului ombilical; ombilic. Pe Toma mi-l tăia Pe la furca pieptului, La încinsul brîului, Deasupra buricului, Unde-i greu voinicului. ALECSANDRI, P. P. 73. ♦ Fig. Mijloc, centru. S-ar putea spune că aici e inima și buricul orașului. Drumurile de la bariere și către bariere vin către Sfîntu Gheorghe și pornesc de la el. PAS, L. II 23. ◊ Expr. Buricul pămîntului = centrul pămîntului. Acolo era buricul pămîntului, pe-acolo intrase omul cît șchiopul, cu barba cît cotul. RETEGANUL, P. I 64. Unde e buricul pămîntului? – Aici unde stau eu: De nu crezi, Măsoară și vezi. TEODORESCU, P. P. 251. A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important, cel mai inteligent etc. dintre toți. 2. Cordonul ombilical (prin care fetusul primește hrană din corpul mamei). Copilul cu două (sau cu mai multe) moașe rămîne (sau moare) cu buricul netăiat (= acolo unde nu există răspundere personală, lucrurile ies prost). 3. (În expr.) Buricul degetului = vîrful degetului (cu care pipăim). Mă ridică pînă în slava cerului, de unde priveam la pămînt și îl vedeam numai cît buricul degetului. GORJAN, H. I 120.