burdon s. n. (muz.) 1 Procedeu de acompaniament, care își are originile în Evul Mediu, constînd în persistența unui sunet, susținut de voce sau de un instrument. 2 Tub fără găuri, care emite un singur sunet grav, continuu, mai ales la cimpoi. 3 Coardă gravă la lăută, violoncel, liră etc., utilizată la acompaniament. 4 Registru de orgă cu timbru închis. • pl. -oane. / < fr. bourdon, it. bordone.