BUNUȚ, -Ă, bunuți,-e, adj. (Popular și familiar) Diminutiv al lui bun. ◊ Expr. Bun-bunuț = foarte bun. Cum l-au zărit preuteasa așa de sfîșiat și cu cojocul nou-nouț rupt... au început cu gura la dînsul și a-l sudui, că de ce s-au bătut... și de ce și-au rupt cojocul bun-bunuț. SBIERA, P. 9.