BUNDIȚĂ, bundițe, s. f. Diminutiv al lui bundă. 1. v. bundă (1). 2. (Mold., Bucov.; în forma bondiță) v. bundă (2). Flăcăii cu ițari strînși pe vină, cu bondițe înflorite pe trup, cu cămăși cu pui. SADOVEANU, O. I 73. Toți de-a rîndul îmbrăcați cu cămeșuice cusute cu bibiluri și albe cum e helgea, cu bondițe mîndre, cu ițari de țigaie și încălțați cu opincuțe. CREANGĂ, A. 75. – Variantă: bondiță s. f.