bumbac s.m., s.n. 1 s.m. (bot.) Plantă textilă din familia malvaceelor, cultivată în țările cu climă caldă, cu florile gălbui sau roșietice și cu fructele capsule, care conțin numeroase semințe acoperite cu peri pufoși (Gossypium). ◊ Bumbac de cîmp = a) bumbăcariță (Eriophorum angustifolium); b) lînăriță (Vinaria vulgaris). ♦ Puful vegetal format din fibre care înconjoară semințele acestei plante. 2 s.n. Fibră textilă obținută, prin egrenare, de pe semințele acestei plante. ♦ (pop.) Vată. ◊ Expr. A avea bumbac în urechi = a nu auzi bine sau a se face că nu aude bine. ♦ Fir răsucit de bumbac, întrebuințat la țesut sau la cusut. Pînză de borangic cu urzeală de bumbac (PAM.). ◊ Bumbac mercerizat = fir sau țesătură de bumbac tratat cu diverse soluții spre a căpăta luciu; coton. 3 s.n. Țesătură din fire de bumbac. Lenjerie de pat din bumbac. 4 s.n. Fig. Bunăstare, huzur. Trai în bumbac. 5 s.n. Bumbac colodiu = substanță explozivă pe bază de nitroceluloză. • pl. m. -ci, n. -uri. și bămbac s.m. /<srb. bumibak, bg. бубак cf. ngr. μπαμπάκι.