Definiția cu ID-ul 949253:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bulbúc, bulbuci, s.m. – 1. (bot.) Plantă erbacee, toxică, cu flori mari, globulare, galbene (Trollius europaenus L.). Crește din zona păduroasă până în zona alpină, prin poieni. Planta conține substanțe toxice, motiv pentru care animalele erbivore o ocolesc. Se folosește în industria farmaceutică (împotriva icterului). Plantă ocrotită de lege; monument al naturii (Nădișan, 2000: 52). 2. Boboci de floare (pe țesături) (Grai rom., 2000; Plăiuț). ♦ (onom.) Bulbuc, nume de familie (13 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007); Bulbuc, poreclă: Alexa, zis Bulbuc, dascăl în Moisei, în perioada 1860-1873 (Coman, 2004: 73). ♦ (mit.) Bulbuc, personaj din folclorul maramureșean: „S-o dus la o fântână să beie apă. Acolo, în fântână, era un Bulbuc și tătă apa s-o tulburat. (…) Bulbuc o rămas acasă să facă mâncare, ceilalț s-o dus iar în pădure” (Bilțiu, 2002: 313). – Creație expresivă din răd. bul- (cf. lat. bulla, bulbus), cu sensul de „rotunjime”, dar și care imită zgomotul bulbucelii (DER); formă onomatopeică (DEX, MDA).