bulbuc, bulbuci, s.m. 1. Plantă erbacee, toxică, cu flori mari, globulare, galbene (Trollius europaenus L.). ■ Se folosește în industria farmaceutică (împotriva icterului). Plantă ocrotită de lege; monument al naturii. 2. Boboci de floare (pe țesături). ■ (onom.) Bulbuc, nume de familie în jud. Maram.; Bulbuc, poreclă: Alexa, zis Bulbuc, dascăl în Moisei, în perioada 1860-1873. ■ (mit.) Bulbuc, personaj din mitologia maramureșeană: „S-o dus la o fântână să beie apă. Acolo, în fântână, era un Bulbuc și tătă apa s-o tulburat. (…) Bulbuc o rămas acasă să facă mâncare, ceilalț s-o dus iar în pădure” (Bilțiu, 2002: 313). – Creație expresivă din răd. bul-, cu sensul de „rotunjime”, dar și care imită zgomotul bulbucelii (DER); formă onomatopeică (MDA).