Definiția cu ID-ul 1140041:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUIGUITURĂ s.f. (Mold.) Vorbă negîndită, fără rost sau fără înțeles, aiurare. Basne și blojerituri și buiguituri sînt cîte … Simion Măzacul … adaoge. CANTEMIR, HR.; cf. CANTEMIR, IST. Etimologie: buigui + suf. -tură. Vezi și buigui, buiguire, buiguit1, buiguit2, buiguitor. Cf. brodelnicitură, buiguire (1), îngăimeală. substantiv feminin