Definiția cu ID-ul 1139836:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUIECIE s.f. (Mold., Criș., Trans. SV, Trans. N) Îngîmfare, sminteală, nechibzuință. A: Dzise cătră Dumnedzău cu buiecie: „Mulțămăscu-ți, Doamne, că nu simt ca alți oameni”. L SEC. XVII, 136r. Nevoia în carea Iulian, cu mîndria și cu buieciia lui, adusease oastea. CANTEMIR, HR.; cf. VARLAAM; DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, VS. C: Pleveaște afară, Domnu Dumnezău, dintre noi … buiecia, urîciunea. MISC. SEC. XVII, 162v. Am greșit cuiva … cu glumiia sau cu buiăciia. POGREB., 115r. O, voi, mîni grabnice în buiecie, Tare v-ați grăbit. CSOM, 4v; cf. MOL. 1695, 100r; MISC. SEC. XVII, 88v. // B: Și înăspri Dumnezeu inima lui Faraon de să porni cu mînie și cu buicie cu toate oștile sale. CRON. 1687, 33v; cf. L ante 1693, 215v. Variante: buicie (CRON. 1687, 33v). Etimologie: buiac + suf. -ie. Vezi și buiac, buieceală, buieci, buiecitură. Cf. buieceală, buiecitură (1), fălie (2), făloșie, hicimășie, măroșie. zuzie. substantiv feminin