Definiția cu ID-ul 532068:

Enciclopedice

BUFFON [büfõ], George Louis Leclerc de (1707-1788), naturalist și scriitor francez. Unul dintre întemeietorii concepției evoluționiste. În „Istoria naturală” (1749-1788, 36 vol.) descrie organismele vii în condițiile lor naturale. A emis ideea variabilității speciilor sub influența condițiilor de mediu. În „Discurs asupra stilului” a definit caracterul individual al stilului prin formula: stilul e omul însuși.