bucurie s.f. 1 Stare sufletească de împlinire; sentiment de mulțumire etc. Bucuria nu i-a ținut mult (AGÂR.). ◊ Loc.adv. De bucurie = din cauza bucuriei simțite. Eu am tresărit de bucurie (SADOV.). Cu bucurie sau cu toată bucuria = (foarte) bucuros. Cu toată bucuria... am să vin numaidecît, zise Ivan (CR.). ◊ Expr. A nu mai putea de bucurie = a se bucura foarte mult. Cînd auzi fata că tată-său îi dă voie... nu mai putea de bucurie (ISP.). Noroc și bucurie!, formulă de salut. Gînd la gînd cu bucurie v. gînd. 2 Concr. Persoană, obiect, situație care bucură pe cineva. Nici n-ai idee ce bucurie și ce mîngîiere sînt copiii (SADOV.). ♦ Veste bună sau (iron.) proastă. Se duce drept la frate-său, ca să-i ducă bucuria (CR.). • pl. -ii. g.-d. -iei. /bucura + -ie.