BUCHISI, buchisesc, vb. IV. Tranz. 1. A efectua (un lucru) cu mare trudă, cu multă frămîntare și migală, fără spor; (mai ales) a citi cu greutate. Altfel de școli și de curți și alte portale, Sub care copii buchisesc altfel de carte. BANUȘ, B. 85. Meșterul Lupu... stătea într-un colț al sălii, asudat, roșu de emoție, buchisind mereu ceva pe o bucată de hîrtie. GALAN, Z. R. 18. 2. Fig. A bate tare, a lovi,a zdrobi (în bătaie). Unde mi ți-l începură a-l răsuci și a-l buchisi înfundat. ISPIRESCU, L. 108. – Variantă: buchisa (SBIERA. P. 183, CREANGĂ. A. 35) vb. I.