BUCHISA (-isez), BUCHISI (-isesc) I. vb. tr. familiar A bate pe cineva cu pumnii, a da ghionturi, a ghionti: au socotit zmeii că l-au buchisat cum se cade și că l-au făcut fărîme (SB.); începură a-l răsuci și a-l buchisi înfundat (ISP.). II. vb. intr. și refl. Trans. 🖋 A se frămînta mult, a-și bate capul ca să învețe ceva, a pisa cartea.