brăcírĭ f. pl. (lat. pop. bracile. V. îmbrac). Vest. Bete, cingătoare lungă și îngustă (uneorĭ cu mărgele și fluturĭ). – Și brecirĭ. Pe alocurea și brăcină, f., pl. ĭ; brăcilă, f, pl. e: se înfierbîntase de brăcila eĭ, ĭar acuma încăpuse la robie (Sov. 211); brăcéle, f. pl.; brăciér, n., pl. e și brăcíe, f.