BRÎNĂ, brîne, s. f. 1. Brîu. Treceau [fete] avînd furcă la brîne. COȘBUC, P. II 203. Cu furcile în brîne, cu fețele voioase, întind cît pot cu fusul din caiere stufoase Două femei cîntînd. BOLLIAC, O. 96. ◊ Fig. Cu o mînă stăpînă, Sfîșie a cerului brînă. TOMA, C. V. 389. 2. Ornament vopsit sau plastic în formă de brîu. Am admirat, noua brînă de piatră, săpată întocmai ca alesăturile unei bogate cămeși țărănești. ODOBESCU, S. II 503.