brândușă, brândușe, (blândușă), s.f.- (bot.) Plantă erbacee cu flori violete, în formă de pâlnie, care înflorește primăvara timpuriu (Crocus Heuffelianus) sau toamna (Colchicum autumnale): „Că-i vremea de-mpodobit / Tăt cu aor și argint, / Pe la ușe, cu blândușe” (Calendar, 1980: 1); „Când înfloresc blândușele toamna, va fi toamnă lungă” (Calendar, 1980: 10). ♦ (med. pop.) Florile se folosesc la răni, degerături și contra reumatismului; decoctul plantei se utilizează la spălatul pe cap, pentru creșterea părului și contra păduchilor; fetele îl pun în smântână și apoi se ung pe față pentru a deveni mai rumene (Dumitru, 1992: 89-90). ♦ (onom.) Brânduș, Brăndușa, Brândușa, Brândușan, Brândușanu, Brândușe, nume de familie (101 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Et. nec. (DER, MDA); cf. bg. brenduška „șofran” (DLRM, DEX); cuvânt autohton (Pușcariu, Russu); din rad. i.-e. *brend-, „umflat” (Giuglea).