bruțac, s.n. – (reg.; înv.) Sac de merinde utilizat de soldații din armata austro-ungară; rucsac, raniță; pruțuc.: „Cu puștile-n piramide, / Cu bruțacu fără ptită” (Papahagi, 1925: 274). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de rucsac (DRT, 2010). – Din germ. Brotsack (Frățilă).