bruțac, (pruțac, bruțag, pruțuc), s.n. (reg.; înv.) Sac de merinde utilizat de soldații din armata austro-ungară; rucsac, raniță, hatijac: „Cu puștile-n piramide, / Cu bruțacu fără ptită” (Papahagi, 1925: 274). ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, cu sensul de „rucsac”. – Din germ. Brotsack (Frățilă).