brustan, brustani, s.m. – (bot.) Brustur(e), plantă cu frunze mari și late, cu flori purpurii, dispuse în inflorescență sferică, țepoasă. Ciulin, scai (Actium lappa). Se utiliza pentru obținerea culorii negre, în amestec cu arin, sovârf, coji de nucă. ♦ (med. pop.) Frunzele crude se puneau pe răni, buboaie, umflături, pe pielea arsă de soare; pentru dureri de șale și de piept (Butură, 1979). Rădăcina, recoltată înainte de înflorire (în martie-aprilie), conține insulină (40). Stimulează funcțiile renale; scade zahărul din sânge (Dumitru, 1992: 90). ♦ Brusturi, top. în localitățile lăpușene Larga și Rohia (Vișovan, 2008); Brusturi, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Filipașcu, 1940). ♦ (onom.) Brustureanu, nume de familie (DFN, 2007). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA). Cuvânt autohton, cf. alb. brushtullë, cu arhetipul *brustul, din rad. i.-e. *bhrez-s- „a încolți, a crește” (Russu, Brâncuș); din brust (cf. top. Valea Brustului) + suf. -an (Frățilă, 1999). Cuv. rom. > magh. brusztuj, burusztuj, ucr. brostur, brustura „brusture”.