brumar, s.m. (pop.) Luna noiembrie: „Vara tătă noaptea-i mică, / Nu-i de mărs la ibovnică; / Până-n luna lui brumar / C-atuncea-s nopțile mari” (Ștețco, 1990: 292). ■ În chestionarele din sec. XX, pentru a 11-a lună din calendar, maramureșenii au indicat noiemvre, noiembre, november (ALRRM, 1973: 657). ■ (onom.) Brumar(u), nume de familie frecvent în satele de pe Valea Izei; Brumaru, poreclă (în Rozavlea, Valea Stejarului, Borșa). – Din brumă + suf. -ar (MDA).