bronz s.n. 1 (chim., tehn.) Aliaj binar sau ternar de cupru cu alte metale (staniu, aluminiu, plumb etc.), mai dur și mai rezistent decît cuprul, cu utilizări variate în tehnică. Chipul turnat în bronz (BOGZA). ◊ Loc.adj. De bronz = dens, solid, ferm. ∆ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, puternic. ♦ Ext. Obiect (de artă) făcut din acest aliaj. Pe un suport era un frumos bronz reprezentînd o pasăre. 2 (arheol.) Epoca de bronz (sau a bronzului) = perioadă preistorică a societății umane care se caracterizează prin descoperirea metalelor și generalizarea folosirii bronzului (milen. 2 î.Hr.). Vîrsta bronzului v. vîrstă. 3 (chim.) Pigment metalic de culoare galbenă-arămie, din care se face vopseaua de bronz. ◊ Praf de bronz v. praf. ♦ Vopsea de culoare galbenă-arămie, cu luciu metalic, folosită pentru vopsit obiecte, la zugrăveli etc. pentru a le proteja contra coroziunii sau pentru a le da un aspect plăcut. 4 Culoare arămie a pielii obținută în urma expunerii la soare, la vînt sau ca urmare a utilizării unor creme etc. 5 (și medalie de bronz) Medalie acordată celui clasificat pe locul al treilea la o competiție (sportivă). A obținut bronzul la bîrnă. • pl. -uri. /<fr. bronze.