brocĭ m. (sîrb. broć, roĭbă, d. vsl. broštĭ, purpură). Roĭbă, o plantă. S.n. Vechĭ. Ocră roșie.

roibă¹ sf [At: LB / V: (reg) mai~, robia, rodea, roghie, ~bie, rughie / Pl: ~be / E: ml robia] 1 Plantă erbacee cu flori albe-gălbui în ciorchini, cu rădăcina conținând o materie colorată roșie Si: garantă, otrățel, pațachină, (reg) buruiana-faptului, faptnic, rumenele {Rubia tinctorum). 2 (Bot; reg; îf robia) Soi de mazăre timpurie (Orbus vernus). 3 (Bot; reg) Dumbravnic (Melittis melissophyllum). 4 (Bot; reg) Rumeneală (5) (Potentilla procumbens).

roibă² a vz roib

brociu n. plantă numită obișnuit roibă. [Serb. BROČ].

róĭbă și (Trans.) și róbie f., pl. e (lat. rŭbia, poate și supt infl. luĭ roĭb). O plantă erbacee acățătoare care e tipu familiiĭ rubiaceelor (rúbia tinctórum). Din rădăcinile eĭ se scotea în ainte o văpsea roșie. Poamele eĭ îs niște boabe roșiĭ care devin pe urmă negre. – Se numește și brocĭ, pațachină și rumenele, ĭar ca neol. garanță.

broci s. m. – 1. Culoare roșu-aprins, ocru roșu. – 2. Roibă (Rubia tinctorum). Sb. broč (Cihac, II, 69). Sec. XVIII, puțin folosit.

BROCI s. v. garanță, otrățel, pațachină, roibă.

broci s. v. GARANȚĂ. OTRĂȚEL. PAȚACHINĂ. ROIBĂ.

broci s.n. (reg.) creion, cretă sau cerneală roșie.