breve (cuv. it. „scurt”) 1. (în prozodia* antică) Unitate fundamentală de durată, componentă a piciorului (1) metric. Se notează prin ˇ, ceea ce corespunde silabei scurte, și este jumătatea din silaba lungă, fără a fi însă și sub diviziunea celei din urmă. 2. În cantus planus*, b. (lat. brevis) împrumută același sens, dar este deja notată printr-o notă neagră, pătrată, fără coadă. 3. În notația (III, 1) proporțională, b. este supusă unei noi legi, aceea a diviziunii sau a multiplicării. În funcție de modul (III) ritmic în care se încadrează, b. se divide prin 2 (tempus imperfectum) sau prin 3 (tempus perfectum) fiind de două (trei) ori mai scurtă decât longa*. A fost notată cu o notă albă, pătrată, fără coadă. 4. Notă* întreagă dublă sau mare (deci cu valoarea* cea mai mare în notația actuală), utilizată uneori în muzica vocală dar dispărută aproape cu desăvârșire din partiturile* instr., fiind înlocuită cu două note întregi legate. Totuși, în unele partituri de muzică contemporană se remarcă tendința de a relua semnul pentru ușurința notației. Sin. Nota Brevis; v. alla breve.