BREASLĂ, bresle, s. f. 1. (În orînduirea feudală) Organizație de castă a meseriașilor din aceeași branșă, care avea scopul să împiedice concurența dintre ei și să le apere drepturile economice și politice împotriva exploatării feudalilor și negustorilor; o dată cu dezvoltarea modului de producție capitalist și cu decăderea meseriilor, ea se transformă într-o organizație închisă a meșterilor care exploatează calfele și ucenicii. Breslelor li se zicea rufeturi sau isnafuri, iar statutele lor de organizare se numeau nizamuri. IST. R.P.R. 235. Buiurdisește-o [pricina] cătră starostii breslelor ca s-o cerceteze. NEGRUZZI, S. I 305. ♦ (Învechit) Categorie socială sau profesională. V. tagmă, cin. N-aveți țară, n-aveți lege, N-aveți inimă-omenească! între voi n-avem ce-alege. Piară breasla boierească! BOLLIAC, O. 207. ◊ Fig. Un lup, pe puiul său voind să-l ispitească De este vrednic el în breasla părintească, L-a fost trimis o dată La margine să vadă: Pe unde-s oile, cum stau păstorii lor. DONICI, 32. 2. 2. (Mold.; aproape învechit) Meserie, profesiune, ocupație, îndeletnicire; funcție, slujbă. Una din breslele boierului... fiind ornicăria, domnia-sa învățase a cunoaște ceasurile. SADOVEANU, F. J. 536. Cum e treaba breslei, Iliuță? s-a întors tata către mine. SADOVEANU, N. F. 44. Era crăcimar de breaslă și fiu de croitor. NEGRUZZI, S. II 233. De breasla lui, ciubotar. ȘEZ. I 260. 3. (Învechit) Trupă de soldați recrutată din breslași, din slujbași mai mici și din diferite categorii ale burgheziei. Se făcea știre tuturor nobililor Ardealului, la toate breslele de ostași... d-a părăsi pe voievod și d-a veni în tabăra lor. BĂLCESCU, O. II 311.