Definiția cu ID-ul 547179:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Brașov, municipiu, capitala jud. Brașov. 1. Bis. Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, valoros monument istoric, construit și refăcut în repetate rânduri cu ajutorul domnitorilor Neagoe Basarab, Petru Cercel, Aron-vodă ș.a. Situată pe locul unei bis. de lemn din sec. 14, actuala bis. este rezultatul transformărilor din sec. 18. Lângă bis. se află clădirea vechii Școli românești (refăcută în 1706), menționată încă de la sfârșitul sec. 15. Muzeu de artă veche românească. 2. Bis. Neagră (1384-1477), cea mai amplă construcție religioasă în stil gotic din țara noastră, concepută ca o bazilică cu trei nave și cu picturi murale din sec. 15. În urma incendiului din 1689 (de unde și denumirea de „Neagră”) i-au fost aduse importante modificări arhitectonice.