Definiția cu ID-ul 1003470:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bravo După dicționarele noastre, vine din it. bravo (DA, CADE, Scriban) sau din fr. bravo (DLRM: diferența de accent n-a reținut atenția autorului; DU și TDRG nu dau etimologia). Apriori nu pare probabil ca un astfel de cuvînt, devenit de mult popular la noi, să fi venit direct din italiană și mai ales din franceză. Nu știu de unde s-a luat obiceiul ca atunci cînd cineva îți spune bravo să-i răspunzi bravo se zice la măgari, dar instinctul îmi spune ca e ceva oriental. Pe de altă parte, se neglijează existența variantelor brava (popular, cel puțin în Moldova) și bravos (familiar), ambele, ce e drept, învechite astăzi. Brava e înregistrat de TDRG în expresia populară brava ție, Nastasie (o cunosc și eu din Moldova), la care adaugă un citat din „Șezătoarea” (tot din Moldova); alte exemple se găsesc în DA și în DLRLC. Vezi și Pitaru Hristache, Povestea mavroghenească, București, f.d., p. 48: Brava, Mavrogheni, brava, Altul ca tine mai sta-va? Bravos era folosit curent în tinerețea mea. E înregistrat în DA, după Caragiale, iar în DLRLC, după Ion Pas; varianta bravosu, în DA, după Gorjan. Bravissimo, atestat în DA și cunoscut mie și din vorbire, este, evident, din italiană. Dicționarele nu-și fac nici o problemă din existența variantelor. Brava mi se pare neîndoios luat din rusește, cum arată pronunțarea vocalei finale. Pentru bravo?, cheia ne-o dă varianta bravosu, neglijată pînă acum: este fără îndoială gr. μπράβο σοῦ „bravo ție” (formula cu care am tradus este desigur un calc după greacă). Suprimarea lui -u se explică poate din cauza depărtării accentului, dar poate și prin confuzie cu articolul -u(l). Cît privește forma generalizată azi, bravo, ea are paralelă în gr. μπράβο și în bg. бpaвo.