braniște, braniști, s.f. – (reg.) 1. Pădure sau parte din pădure în care este interzisă tăierea copacilor. 2. Pădure, în general. 3. Moșie domnească folosită ca pășune și fâneață. ♦ Braniște, toponim frecvent în majoritatea localităților din Maramureș; frecvent în întreaga nomenclatură topică românească. Este atestat ca apelativ în limba română în anul 1454 (Vișovan, 2008: 22). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din sl. branište „pădure (în care nu se taie)” < sl. braniti „a împiedica, a opri” (Scriban, Șăineanu; DA, cf. DER); din bg. branište (DEX, MDA).