BOUR, bouri, s. m. 1. Taur sălbatic (speță astăzi dispărută în țara noastră) socotit ca strămoș direct al vitelor mari cornute de la noi și al cărui cap era reprezentat pe vechea stemă a Moldovei (Bos primigenius). Era un bour bătrîn cu coama murgă, însă cu celălalt păr deschis-alburiu. SADOVEANU, F. J. 374. Bouri nalți cu steme-n frunte. EMINESCU, O. I 101. 2. (Mold., învechit) Fier cu marca unui cap de bour (1), cu care se înfierau odinioară criminalii și se însemnau vitele, măsurile, pietrele de hotar etc.; (mai tîrziu) orice semn domnesc sau oficial de înfierare. Se cunosc boii din cireada și caii din herghelie de pre bourul lor. NEGRUZZI, S. I 298.