BOUR adj., adv. și s. m. (Mold.) 1. S. m. Taur sălbatic. A: Cap de buăr. PRAV. Fiara aceasta, ce-i zic bour, poate că au fost zimbru. N. COSTIN. Boărul carile împreună cu cățaua Molda să se fi înecat în apa Moldovei. CANTEMIR, HR.; cf. DOSOFTEI, PS. // B: Gonind un buor, s-au fost înecat coteica într-o apă. R. POPESCU. 2. Adj. Îndreptat, ațintit (despre coarne; ca ale bourului). Ține-te, cerbule, cu coarnele cele boure. NECULCE; cf. DOSOFTEI, PS. 3. Adv. Iute ca bourul. Vădzuiu pre spurcatul suindu-se buor. DOSOFTEI. PS. Variante: boăr (CANTEMIR, HR.), buăr (PRAV.), buor (DOSOFTEI, PS; R. POPESCU). Etimologie: lat. bubalus. Vezi și buăra, buărat. Cf. buărat. adjectiv adverb substantiv masculin