BOTNIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Aparat alcătuit din fășii de curele sau dintr’o împletitură de sîrmă (🖼 553) (cîteodată dintr’un simplu belciug sau o scîndurică cu cuie înfipte 🖼 554) cu care se strînge botul animalului ca să nu poată mușca, sau spre a-l împiedeca de a paște ¶ 2 Fig. familiar Bot, gură: văz bine c’am să-ți dau peste ~ (FLOR.).