Definiția cu ID-ul 949131:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bortă, borte, s.f. – 1. Gaură, scobitură, groapă. 2. Trunchi de copac scobit în interior (Dăncuș, 1986). 3. Lemn găunos, văgăună: „Leuștean fiert în apa stătută, luată din borta vreunui lemn din pădure” (A. Radu, 1941: 13). – Din germ. Borte „bordură, tresă, găitan” (Mândrescu, Borcea, Galdi, cf. DER); din ucr. bort (DA, DER); cuvânt autohton (Hasdeu); corespondență fonetică întâmplătoare cu alb. (Philippide). Cuv. rom. > ucr. bort(a) (Candrea).