BORTĂ, borte, s. f. (Mai ales în Mold. și Transilv.) Gaură. Vorba aceea: nu intră șoarecul în bortă, și-și mai leagă tigva de coadă! CARAGIALE, O. VII 183. Unii tăiau gheața cu cazmale, alții aruncau cu uncrop pe la țîțînele ușii și în borta cheii CREANGĂ, P. 256. Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer, Un palat borta-n părete și nevasta – o icoană. EMINESCU, N. 43. ◊ (În basme) Borta vîntului = gaură imaginară prin care se crede că suflă vîntul. ◊ Expr. A umbla după borta vîntului = a umbla zadarnic. Un om căruia îi place să umble toată viața mai rău ca Tîndală, – nu după borta vîntului, dar după capul stăpînilor. GALAN, Z. R. 68. ♦ Scorbură (în trunchiul unui copac). 2. Groapă. Prin bortele șoselei de pe ulița Romanului sîntem în risc să ne prăpădim. NEGRUZZI, S. I 193. – Pl. și: borți (SBIERA, P. 225).