boreasă, borese, s.f. – (reg.) 1. Soție, nevastă. 2. Stăpâna casei, găzdoaie. În Maramureș, este utilizat predilect în zona Săpânța și Borșa-Moisei; rar în alte localități: „Căpitanul nu mă lasă / La copii și la boreasă” (Papahagi, 1925: 187; Borșa, 1920; v. și Bârlea, 1924, II: 127; Brediceanu, 1957: 39). Autorii Atlasului Lingvistic îl semnalează doar în Săpânța: la „soție”, în Săpânța i se spune boreasă (inf. din Berbești); „nevastă i se spune până pe la 40 de ani, de la 40 în sus i se spune boreasă” (inf. din Săpânța) (ALRRM, 1969: 174). Termenul are înțelesul de „nevastă, femeie măritată, soție, muiere” și (rar) de „femeie” (în general). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (loc. Apșa de Jos, Strâmtura), cu sensul de „femeie măritată, soție”. Aria de răspândire (cf. ALR, s.n.) este Târnava Mare și Făgăraș. Atestările din texte arată că odinioară cuvântul a avut o arie mai mare și mai compactă. În luptă cu celelalte sinonime, termenul apare ca o relicvă a unor stări sociale vechi. În Maramureș are și sensul de „stăpână”. Patria lui rămâne Transilvania sau aproape exclusiv această provincie. Moldovenii îl socotesc un „ardelenism”. În graiul popular din Maramureș și Ugocea se întrebuințează frecvent. ALR atestă derivarea (masc. refăcut din fem. boreasă) boresar cu sensul de „tânăr însurat” în Maramureș (Scurtu, 1966: 192). Termen specific subdialectului maramureșean (Farcaș, 2009: 155). – Din boiereasă (< boier „nobil” [< sl. boljarinŭ] + suf. -easă) (Șăineanu, DLRM, MDA); din germ. bauer „țăran” (Scriban); din alb. burrë „om, bărbat” + suf. -easă (Dan Alexe); cuvânt autohton, comun cu albaneza (TILR).