bonăi, bonăiesc, vb. intranz. – (reg.) A murmura, a îngâna un cântec, a fredona: „Tătă zâua bonăie pân trare” (Faiciuc, 2008; Dragomirești). „Până-i soare pă răzoare, / N-auz’ nici o horitoare. / Dacă soarele sfințe / Tătă fata bonăie” (Bilțiu, 2006: 143). – Et. nec. (MDA).