BONĂ, bone, s. f. Femeie, de obicei de naționalitate străină, angajată pe vremuri în familiile burgheze, cosmopolite din țara noastră ca îngrijitoare la copii. V. dădacă, nemțoaică. Un norod întreg de bone, de copilandri de liceu... au dat năvală. ANGHEL, PR. 115. Am să-i aranjez eu pe parveniții cari, fiindcă au mîncat în copilărie «du cacao», dat cu lingurița de vreo bonă schwizerană (= elvețiană) sau belgiană, au pierdut pe «r» și au cîștigat secretul nazalelor pariziene. CARAGIALE, O. VII 334.