BOGAZ s. n. (Mold., ȚR) 1. Canal, gură de rîu. A: Apa Volga, căzînd în Marea Caspia, se împarte în 70 și mai bine de boazuri. N. COSTIN. Bosforul … la bogazul Mării Azacului, unde se împreună cu Marea Neagră. CANTEMIR, HR.; cf. M. COSTIN; IM 1754, 7^v. B: Au înghețat bogazul mării spre tersana, de d-abiia o spărgea caicciii cu caicile. IM 1730, 12^r. 2. Strîmtoare, pas. A: Această cale iaste ca un bogaz de mearge pentre dealuri, pentre munți și pentre surpături. IM 1754, 79^r; cf. IM 1754, 79^r. B: Să meargă să păzească bohazurile de cătră Ardeal. ANON. BRÎNCOV.; cf. IM 1730. 111^v, 112^r. Variante: boaz (M. COSTIN: N. COSTIN; IM 1730, 111^v,112^r), bohaz (ANON. BRÎNCOV.). Etimologie: tc. boğaz. substantiv neutru